Accidentat grav după ce a intrat cu ATV-ul într-un gard

Accidentat grav după ce a intrat cu ATV-ul într-un gard
Transportat la spital în stare de inconștiență
Un eveniment rutier, soldat cu rănirea gravă a unei persoane, a avut loc pe 5 iulie 2023, în jurul orei 20:30, pe strada Malul Brateș, din municipiul Galați.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un ATV pe strada mai sus menționată, dinspre strada Egretei către strada Tunelului, ar fi pierdut controlul ghidonului și a intrat în impact cu gardul unui imobil.
În urma impactului bărbatul a fost rănit grav la nivelul capului, iar echipele medicale de la Ambulanță, sosite la fața locului, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital în stare de inconștiență.
Persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul și întrucât nu a putut fi testat alcoolscop, la spital i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














