Accident rutier pe strada Portului la intersecția cu strada George Enescu, din municipiul Galați

Accident rutier pe strada Portului la intersecția cu strada George Enescu, din municipiul Galați
Motociclist accidentat de un autoturism care nu a acordat prioritate
La data de 08 noiembrie 2022, în jurul orei 10:45 Poliția Galați a fost sesizată prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Portului la intersecția cu strada George Enescu, din municipiul Galați.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat de 56 ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada mai sus menționată, având direcția de deplasare dinspre strada Navelor, când a ajuns la intersecția cu strada George Enescu și ar fi efectuat viraj stânga pe aceasta, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un bărbat de 36 ani, din aceeași localitate, care circula din sens opus, rezultând un impact între cele două autovehicule. Motociclistul a fost rănit ușor și a fost transportat la spital pentru investigații medicale de specialitate.
”Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri. Va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.” transmite IPJ Galați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














