Accident cu victime în această dimineață la Valea Mărului

Accident cu victime în această dimineață la Valea Mărului
Au fost rănite opt persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani
Un accident grav, soldat cu rănirea mai multor oameni s-a petrecut în zorii zilei.
În această dimineață, în jurul orei 6.30, un accident a avut loc între localitățile Matca și Valea Mărului. Au intervenit salvatorii Secției de pompieri Tecuci și SAJ. Au fost rănite opt persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 80 de ani.
„Un autoturism VW Caddy cu 5 persoane circula regulamentar, cand a acroșat un tractor cu cisternă nesemnalizate, parcate pe marginea drumului. Dupa impactul cu cisterna, autoturismul a ricoșat pe contrasens și a fost lovit in plin de o autoutilitară Iveco Daily în care erau doua persoane. La eveniment s-au deplasat o autospecială de stingere și o ambulanta SMURD de la Sectia de pompieri Tecuci si ambulante SAJ care au dus toate victimele inclusiv șoferul tractorului au fost transportate la Spitalul Municipal Tecuci. Dintre cei 3 bărbați și cele 5 femei care au suferit contuzii toracice și de membre inferioare, toți sunt stabili hemodinamic. Șoferul in varsta de 42 ani din VW este grav rănit, din cauza unei fracturi de bazin”, informează ISU Galați.
„Din primele verificări, a reieșit că un autoturism, care circula pe drumul mai sus menționat, nu ar fi observat autovehiculul din fata sa, un tractor cu remorcă, având defecțiuni la sistemul de iluminare, și ar fi intrat în impact față - spate cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit o autoutilitară care circula regulamentar. Rezultatul testării alcoolscopice a fost negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, se arată în comunicatul IPJ Galați.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











