Accident cu trei persoane rănite pe DN 26, la km 5 + 200 de metri, în apropiere de intrarea în municipiul Galați

Accident cu trei persoane rănite pe DN 26, la km 5 + 200 de metri, în apropiere de intrarea în municipiul Galați
Ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, moment în care autovehiculul a fost lovit de un alt autoturism condus regulamentar
Miercuri, 05 aprilie 2023, în jurul orei 16:50, pe DN 26, la km 5 + 200 de metri, în apropiere de intrarea în municipiul Galați, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia trei persoane au fost rănite.
Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că o femeie, cu vârsta de 27 de ani, din satul Măstăcani, în timp ce conducea un autoturism pe banda unu pe artera rutieră mai sus menționată, având direcția de deplasare dinspre localitatea Vânători către municipiul Galați, ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, moment în care autovehiculul a fost lovit de un alt autoturism condus regulamentar, în aceeași direcție de mers, de o femeie, cu vârsta de 35 de ani, din municipiul București.
După producerea evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor două conducătoare auto, dar și a unei tinere, cu vârsta de 19 ani, care se afla pe bancheta dreapta față din primul autovehicul. Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.
Chiar dacă rezultatul a fost negativ la testarea alcoolscop în ambele cazuri, la spital au fost recoltate și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














