A luat un pumn de pastile după o ceartă cu părinții

A luat un pumn de pastile după o ceartă cu părinții
Părinții cred că fata era obligată să se prostitueze de un bărbat însurat cu care ar fi avut o relație
O adolescentă de 17 ani, din localitatea Braniștea, elevă la un liceu din Galați, și-a luat viața înghițind un pumn de pastile. Pe corpul fetei s-au descoperit însă și multiple vânătăi.
Duminică dimineață, o femeie din Braniștea a sunat la 112 pentru a anunța că fiica sa, în vârstă de 17 ani, a încercat să se sinucidă. Fata avusese o ceartă cu părinții, după ce fusese plecată, pentru câteva zile, de acasă. În ajutorul adolescentei a fost trimis un echipaj de ambulanță care au transportat-o pe tânără la Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați.
"În data de 25 iulie a.c., Secția 1 Poliție Rurală a fost sesizată prin apel la112, la ora 14:00, de către Spitalul de Urgență pentru Copii "Sfântul Ioan" Galați, cu privire la faptul că în jurul orei 11.00, o minoră în vârstă de 17 ani, din comuna Braniștea, județul Galați, a fost internată în spital, întrucât, aceasta ar fi avut o tentativă de suicid prin ingerarea voluntară de medicamente în cursul dimineții. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului nu au putut discuta cu minora pentru a putea stabili motivul pentru care aceasta a recurs la acest gest, însă, întrucât prezenta mai multe echimoze pe membrele inferioare, pe gât și pe corp, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Ulterior, în cursul zilei de 26 iulie, minora a decedat la unitatea spitalicească unde era internată. În cauză s-a dispus transportarea cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Galați pentru efectuarea necropsiei și stabilea cauzelor decesului. În dosarul penal întocmit inițial a fost schimbată încadrarea faptei din "Lovire sau alte violențe" în "Ucidere din culpă", urmând a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la decesul minorei", a precizat IPJ Galați.
Părinţii spun ca fata ar fi avut o relaţie cu un bărbat însurat care o determina să se prostitueze, iar, ca să rupă legătura cu el, i-au interzis să îl vadă și i-au luat telefonul. Cinci bărbaţi au venit apoi la uşa părinţilor să îi ameninţe cu bătaia, după seara în care fata a venit bătută şi posibil drogată. Fata a fost acum câteva zile bătută şi violată. Disperată că părinţii nu o mai lasă să ţină legătura cu bărbatul, a luat pastile şi a doua zi a murit la spital. Chiar dacă pare sinucidere, rudele spun că tânăra era foarte băută şi drogată.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














