A folosit un test PCR fals ca să nu stea în carantină după intrarea în România

A folosit un test PCR fals ca să nu stea în carantină după intrarea în România
Persoana a declarat ca avea cunoștință că documentul în cauză nu este autentic
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări asupra unui cetățean, care a prezentat autorităților competente, un test negativ pentru infecția cu virusul SARS-Cov-2, fals.
Luni, 14 februarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un tânăr cu dublă cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 29 de ani, ca pasager într-un mirobuz înmatriculat în R.Moldova. La controlul de frontieră, acesta a prezentat reprezentantului Direcției de Sănătate Publică care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, un înscris - test PCR - negativ pentru infecția Covid 19, ce s-a dovedit a fi fals.
Cu privire la cele constatate, persoana a declarat ca avea cunoștință că documentul în cauză nu este autentic și că l-a folosit pentru evitarea carantinării pe teritoriul României.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














