67 cazuri noi de infectări în județul Galați

67 cazuri noi de infectări în județul Galați
19.898 cazuri de infectări de la începutul pandemiei
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, într-un interval de 24 de ore au fost 357 de pacienţi testaţi. Față de ultima raportare, în județul Galați au fost înregistrați 67 purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 19.898.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, zece persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. În ultimele 24 de ore, trei bolnavi au pierdut lupta cu boala până sâmbătă la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 559. Tot sâmbătă, 20 februarie 2021, 25 de pacienţi au primit fost declaraţi vindecța şi le-au permis externarea din spitale.
În total, 18.755 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.
Sâmbătă, 20 februarie 2021, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 1.188 de persoane, în timp ce 385 erau în izolare la domiciliu, iar alte 199, în izolare instituţionalizată.
De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 94.616 teste.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:57 - Explicația surprinzătoare a Maiei Sandu după decretul pentru Traian Băsescu: „Nu puteam face asta mai devreme”
- 18:31 - Mandat încheiat prematur! Cosmin Olăroiu nu mai continuă pe banca Emiratelor Arabe Unite
- 17:27 - Italia trimite avioane de luptă și militari în România după incidentul de la Galați! Misiunea a fost urgentată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














