65 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

65 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
22 dintre acestea fiind transportate la spital
Un număr de 65 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, 22 dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă, miercuri, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 66 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe solicitări, în număr de zece, au fost pentru Salvamont Harghita, urmând Salvamont Municipiul Braşov, cu opt apeluri, şi Salvamont Sinaia, cu şase intervenţii.
"În cazul acestor intervenţii au fost salvate 65 de persoane. Dintre acestea, 22 au fost transportate cu ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont pentru transport la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparţinătorilor. S-au primit şi 48 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile", menţionează reprezentanţii Salvamont.
AGERPRES
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











