38 de județe raportează culturi distruse de secetă

38 de județe raportează culturi distruse de secetă
Principalele culturi de primăvară afectate sunt porumb
38 de județe din România sunt afectate de secetă, potrivit datelor centralizate de reprezentanții Ministerului Agriculturii. Suprafața afectată este de aproape 600.000 de hectare.
Situația suprafețelor calamitate pentru culturile de toamnă la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022 și pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este finalizată la prefecturi. Suprafața totală afectată de secetă comunicată până la această dată este de 582.994 ha, în 38 de județe unde s-au raportat culturi afectate de secetă. Este vorba despre Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.
Principalele culturi de toamnă afectate sunt orz, orzoaică, ovăz, secară - 29.708 ha, grâu, triticale - 189.265 ha și rapiță - 26.745 ha. Principalele culturi de primăvară afectate sunt porumb - 194.231 ha, floarea soarelui - 99.997 ha, soia - 15.045 ha și plante furajere - 14.323 ha.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










