Într-o scară de bloc din cartierul Micro 40 din Galați, un individ a refuzat să se legitimeze.

Poliția a descoperit un grup de oameni adunați într-o scară de bloc. La cererea forțelor de ordine de a se legitima, un membru al grupului a refuzat. Totul a fost surprins într-un scurt video, inclusiv schimbul de replici între polițist și individ, dar și deznodământul.

„În cursul zilei de astăzi, 2 mai 2020, în jurul orei 18.30, aflându-se în patrulare pe raza Secției 4 Politie Galați, doi polițiști au constatat că, în scara unui bloc, din cartierul Micro 40, se află adunate mai multe persoane.

Polițiștii le-au solicitat acestora să se legitimeze și, întrucât un bărbat a refuzat legitimarea devenind recalcitrant, au folosit spray-ul lacrimogen pentru a-l imobiliza.

Bărbatul a fost, ulterior, încătușat și condus la secția de poliție, unde s-a stabilit că are 32 de ani și locuiește la o altă adresă decât cea la care a fost depistat.

Polițiștii l-au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr 3/2020 și cu amendă în valoare de 1500 de lei pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice”

Articolul precedentProgram online de teatru pentru cei mici și mari
Articolul următorWeekendul a venit cu încă 1000 de cazuri