Actualitate· 3 min citire

Palatul "Simion Gheorghiu", scos din gunoaie, dar tot în litigiu

palatul gheorghiu

palatul gheorghiu

Scris de Spanu Anca Publicat: 13 nov. 2019, 07:30

Palatul "Simion Gheorghiu", scos din gunoaie, dar tot în litigiu. Urmează securizarea imobilului și punerea acestuia sub pază.

Ajuns o ruină, Palatul „Simion Gheorghiu”, monument de patrimoniu al Galațiului, a scăpat recent de gunoaiele în care ajusese să fie îngropat.  Echipe ale Serviciului Public Ecosal, formate din câte șase oameni, au adunat, timp de cinci zile, tonele de mizerie și au dezinfectat locul. Comanda a fost a Primăriei Galați, coproprietar al clădirii.

Singura clădire rămasă din zona de corso a orașului

Clădirea, cu subsol parțial, avea spații comerciale la parter, iar la cele două etaje erau locuințe. Vandalizată constant în ultimele două decenii, construcția a rezistat, deși doi primari ai Galațiului, Eugen Durbacă și Dumitru Nicolae, au vrut-o demolată.
Casa a fost inclusă în 1992 pe Lista Monumentelor Istorice ale Galațiului, cu numele Casa „Simion Gheorghiu”. Face parte din „Ansamblul Urban strada Domnească”, datat secolul XIX.

Construită în perioada 1923-1925, „este singura clădire reprezentativă pentru felul în care arăta zona de «corso», până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost comanditată și a aparținut gălățeanului Simion Gheorghiu, înalt funcționar la Uzina de Gaz din Galați, și apoi director al Băncii Galaților”, spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Galați.

Igienizare dispusă în urma sesizărilor cetățenești

Potrivit Biroului de presă al administrației locale, Primăria  Galați, în calitate de coproprietar al imobilului, a acționat pentru curățarea și igienizarea spațiului. Autoritățile au făcut acest lucru pentru că era obligația lor, dar și în urma sesizărilor cetățenești. Sesizări care, de fapt, sunt demersurile PACT pentru Galați, care a încercat să sensibilizeze opinia publică și autoritățile cu referire la starea Palatului Gheorghiu.

palatul gheorghiu detaliu

Cel mai probabil urmează securizarea imobilului și punerea acestuia sub pază. Până atunci, este important ca Palatul să nu redevină un container de gunoi.

Nu s-au putut obține fonduri europene

Primăria a încercat să o salveze cu fonduri europene, dar nu a reușit pentru că nu este singura proprietară clădirii. Un cetățean deține, cu contract de vânzare-cumpărare, un apartament cu două camere și bucătărie, în suprafață totală de 60,5 mp, situate la etajul 1, cu vedere la strada Domnească. La acesta se adaugă cota indiviză de 12,5 la sută din spațiile comune și 25 mp de teren în curte, în proprietate exclusivă. Între acesta și Primărie este în prezent pe rolul instanțelor gălățene un litigiu, în care instanța a dat o primă hotărâre, obligând Primăria să îi plătească despăgubiri co-proprietarului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate