O poliţistă din Galaţi a fost găsită cu răni la mâini în propria casă

O poliţistă din Galaţi a fost găsită cu răni la mâini în propria casă
A încercat să se sinucidă
O polițistă din Galați se pare că a încercat să se sinucidă, vineri seară, în apartamentul în care locuiește. Tânără care a încercat să își pună capăt zilelor este agent la o secție de poliție din municipiul Galați.
Ea a fost găsită în casă, de colegii săi, cu leziuni la mâini, produse prin tăiere. A fost solicitată intervenția Serviciului Județean de Ambulanță, care a acordat asistență medicală la fața locului, polițista refuzând transportul la spital.”Un echipaj de ambulanță a intervenit în cazul unei femei care era agitată și prezenta plăgi escoriate pe antebrațe. Pacienta nu avea o hemoragie puternică și a refuzat transportul la spital”, a precizat doctorul Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.Potrivit reglementărilor în vigoare, se face anchetă internă pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Totodată, până la soluționarea cauzei, polițista nu mai are voie să poarte armă și va fi reevaluată din punct de vedere psihologic, pentru a se stabili dacă mai este aptă să lucreze în structurile MAI.
Se pare că tânăra polițistă care ar fi încercat să își pună capăt zilelor lucrează de 2 ani în Poliție. Motivele care au împins-o să recurgă la acest gest urmează să fie stabilite.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











