Astăzi, 27 iulie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județul Galați, la locuințele unor persoane bănuite de  trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 120 de grame de cannabis.

Perchezițiile au avut loc după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului de droguri de risc și mare risc, polițiștii au surprins în flagrant delict doi bărbați, de 29 și 23 de ani, în timp ce ar fi tranzacționat cannabis.

Din cercetări, a rezultat că, în perioada 2020 – prezent, la diferite intervale de timp, aceștia ar fi procurat, deținut, transportat și vândut, fără drept, diverse cantități de cannabis.

Cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBilanț Covid-19: 9.802 cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore
Articolul următorPatru persoane rănite într-un accident în municipiul Tecuci