Sport· 1 min citire

Fotbaliștii de la Oțelul Galați, învinși de Aerostar Bacău

otelul

otelul

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 25 oct. 2019, 18:08

Fotbaliștii de la Oțelul Galați au fost învinși, vineri după-amiază, de Aerostar Bacău, în derbiul etapei a X-a a Seriei I din Liga a III-a de fotbal.

Formația gazdă, lider al seriei, cu punctaj maxim, și-a confirmat statutul de favorită, în ciuda dorinței gălățenilor de a reduce diferența de puncte din clasament. Aerostar a dominat partida în cea mai mare parte și s-a impus cu scorul de 2-0 (1-0), prin golurile înscrise de Gorovei, în minutele 45+2 (din penalty) și 47.

În urma acestui rezultat, Aerostar a acumulat 30 de puncte din tot atâtea posibile și are opt puncte avans în fața celor de la Bucovina Rădăuți. Penalizată cu 4 puncte, pentru neplata unor salarii în sezonul trecut, SC Oțelul a rămas cu 18 puncte și se menține pe locul 4.

Celelalte două echipe gălățene din această serie își vor juca meciurile din etapa a X-a sâmbătă, astfel: CSM Focșani - Sporting Liești, Universitatea "Dunărea de Jos" Galați - Foresta Suceava. În clasament, Sporting este pe locul 11, cu 8 puncte, iar Universitatea se află pe locul 13, cu 6 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News