CSM Arcada Galați a pierdut finala Cupei României la volei masculin

Formația CSM Arcada Galați a pierdut, duminică seara, finala Cupei României la volei masculin, în fața echipei Dinamo București.

După calificarea ușoară în ultimul act, obținută sâmbătă, contra celor de la Explorări Baia Mare, gălățenii au început bine și finala. Arcada s-a impus în primul set cu 28-26 şi toată lumea aştepta eventul campionat – cupă. Nu s-a întâmplat însă acest lucru, pentru că dinamoviştii au revenit şi au trecut la conducerea partidei, impunându-se în următoarele trei seturi.

Astfel, turneul final al Cupei României, desfăşurat la Alexandria, a fost câştigat de Dinamo, învingătoare cu 3-1 (26-28, 25- 20, 25-18, 26-24) în faţa celor de la Arcada. Cele patru seturi ale finalei au durat nu mai puţin de 112 minute.

În meciul pentru trofeu, au punctat pentru gălăţeni: Bissette 17, Raici 15, Cuciureanu 15, Sanderson 11, Terzici 7, Kullo 3, Borovnjak 2 şi Carrasco 1. Pentru bucureşteni, clasaţi pe locul 4 în campionat, cele mai multe puncte le-au realizat Miseikis 17 şi Maia 13.

Gălăţenii rămân cu un singur trofeu în acest sezon – titlul naţional, însă cel mai important, după care aleargă de câţiva ani buni. Luni seară, la Galaţi, se va desfăşura un spectacol de prezentare a cupei şi medaliilor de campioni. Evenimentul va avea loc la Sala Sporturilor „Dunărea”, de la ora 19.30, şi se va încheia un un concert al trupei 3 Sud-Est. Intrarea la întreaga manifestare este liberă.

Articolul precedentUPDATE: Mama bebeluşului ucis a fost reţinută pentru 24 de ore
Articolul următorAmbasadorul Germaniei va conferenţia la Galaţi despre europarlamentare