"Criminalilor dați-mi drumul" striga un tânăr tulburent când a fost preluat de ambulanță

"Criminalilor dați-mi drumul" striga un tânăr tulburent când a fost preluat de ambulanță
Internat la Psihiatrie
La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 17.00, Poliția Municipiului Galați a fost sesizată, prin intermediul Dispeceratului 112, cu privire la faptul că un bărbat a apelat serviciul de urgență, de pe o cartelă telefonică prepay, operatorul auzindu-l pe acesta tipând "Criminalilor dati-mi drumul!", după care convorbirea s-a întrerupt.
S-a încercat, de mai multe ori, contactarea apelantului, dar rezultatul a fost negativ, întrucât telefonul fusese închis.
Mai multe patrule de poliție au fost dirijate în zona în care S. T.S. -ul a localizat apelul, polițiștii efectuând verificări la societățile comerciale și imobilele din zonă.
Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În urma activităților investigative, și având sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, polițiștii au identificat împrejurările în care a fost efectuat apelul și persoana in cauză.
Este vorba despre un bărbat, de 27 de ani, din comuna Șendreni, din verificări rezultând că, în cursul aceleiași zilei, întrucât manifesta o stare de agitație psihomotorie, acesta fusese preluat de pe stradă, de un echipaj al Ambulanței, și condus la Spitalul de Psihiatrie, apelul telefonic fiind efectuat în aceste împrejurări.
Polițiștii continuă cercetările pentru soluționarea cauzei.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 09:16 - Război în Orientul Mijlociu. Noi tensiuni regionale: Iranul intensifică măsurile împotriva opoziției
- 09:12 - Călin Georgescu, mesaj de mulțumire pentru susținători: „Am primit acest pas înainte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu”
- 09:07 - Trei răniți după o explozie într-un boloc din Galați: mai mulți locatari, evacuaţi de urgenţă
- 08:59 - Avertismentul S&P: România intră într-o perioadă economică dificilă, creștere zero în 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











