Cetățean ucrainean depistat cu permis de conducere fals de polițiștii de frontieră gălățeni

Cetățean ucrainean depistat cu permis de conducere fals de polițiștii de frontieră gălățeni
Bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule
Poliţiştii de frontieră cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 07 septembrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Ucraina, un cetățean ucrainean, în vârstă de 47 de ani. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.
În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii de frontieră gălățeni au constatat că permisul de conducere în cauză este fals total. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fara permis de conducere.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











