Cercetați pentru conducerea unor vehicule neînmatriculate

Cercetați pentru conducerea unor vehicule neînmatriculate
Avea un număr de înmatriculare scris pe o foaie de hârtie
Miercuri, 23 iunie a.c., polițiștii au identificat în trafic doi bărbați care conduceau vehicule cu numere de înmatriculare aparținând altor vehicule. Ambii s-au ales cu dosare penale.
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, pe D.N. 26, un autoturism care se deplasa pe raza comunei Vânători.
Întrucât polițiștii au constatat că plăcuțele de înmatriculare aveau aplicate, peste combinația de cifre, o hârtie cu un alt număr, au efectuat verificări în baza de date, stabilind că numărul de înmatriculare aparține altui autoturism.
Ca urmare, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Un caz asemănător a fost înregistrat, în aceeași zi, pe D.N. 24D, în localitatea Bursucani, de această dată fiind vorba despre un moped.
Cu ocazia verificărilor făcute de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Berești, s-a constatat că bărbatul, de 42 de ani, care conducea mopedul, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și consumase alcool (0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat).
De asemenea, numărul de înmatriculare era eliberat în anul 2007, pentru alt moped.
Bărbatul este cercetat, acum, pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











