Un biciclist din Bârlad a fost ucis, luni, la Priponeşti, de remorca unui autoturism, care s-a răsturnat peste el, după ce maşina care o tracta a ieşit de pe carosabil.

Accidentul a avut loc în cursul după-amiezii, pe DE 581, în nordul judeţului, în apropierea graniţei cu Vasluiul. Biciclistul, în vârstă de 67 de ani, a vrut să schimbe direcţia de mers spre stânga, dar nu s-a asigurat şi a fost acroşat de un autoturism cu remorcă, aflat în spatele lui. În urma impactului, şoferul, în vârstă de 30 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei, a ieşit în afara drumului, iar remorca s-a răsturnat peste biciclist.

Echipajul de ambulanţă ajuns la faţa locului, pe raza comunei Priponeşti, l-a găsit pe biciclist în stop cardio-respirator. Medicii au început manevrele de resuscitare și au solicitat ajutorul unui elicopter SMURD. Din păcate, bărbatul nu a răspuns resuscitării și a fost declarat mort, înainte de sosirea elicopterului.

În accident au fost răniți, de asemenea, șoferul și un pasager al mașinii. Conform polițiștilor gălăţeni, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.

 

Articolul precedentUn control al polițiștilor în Piața Basarabiei s-a lăsat cu amenzi
Articolul următorPatru accidente, dintre care unul mortal, în doar 24 de ore