Un bărbat de 54 de ani, divorțat de un an de zile, care lucra la un restaurant în oraș, a fost găsit mort cu mai multe tăieturi pe corp și la gât, acoperit sub mai multe pături și haine, în garsoniera în care locuia la Căminul de nefamilisti din zona CFR Galați. Bărbatul nu mai fusese văzut de trei zile de către vecini.

Unul dintre vecini avea cheia apartamentului și intrigat că nu și-au mai văzut vecinul de trei zile, dar și de un miros ciudat ce venea dinspre ușa locuinței acestuia, a folosit cheia și a intrat împreună cu un alt lcatar. Cadavrul a fost observat din întâmplare, pentru că era acoperit cu mai multe pături, se sub care ieșea o mână însângerată.

„Când am intrat, am văzut un munte de haine, dar bine așezate pe pat, pături, pilotă și așa mai departe. Ei, lucrurile sunt așezate pe pat, hai să mergem, am zis, dar  întorcându-mă am văzut mâna atârnată la marginea patului, cu rană. L-am văzut ultima oară duminică și atunci mi-a spus că  îl dăduse pe un individ afară, pe care îl mai primea să doarmă pe la el”, spunea vecinul victimei.

Vecinii spun că victima tocmai dăduse afară un om fără adăpost pe care îl mai primea în casă și cu care se pare că obișnuia să consume băuturi alcoolice. Omul străzii a fost ridicat de polițiști, fiind găsit într-o canalizare lângă bloc, având o pătură din casa victimei. El a fost audiat de polițiști.

Polițiștii gălățeni fac cercetări pentru moarte suspectă, anchetatorii poliției urmând să stabilească împrejurările în care victima și-a pierdut viața.

Medicii legiști vor stabili după necropsie cauza morții.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentConcurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general la casele de asigurări de sănătate
Articolul următorAccidentată pe trecerea de pietoni