Guvernul a aprobat în ședința din 5 octombrie indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Amenajare dane RO-RO – Port Bazinul Nou Galaţi”

Lucrările obiectivului de investiții care se vor executa constau în modernizarea fronturilor de acostare aferente danelor 39 și 40, amenajarea rampei pentru încărcarea/descărcarea autovehiculelor (rampa RO – RO), reabilitarea frontului de acostare aferent danei 41, modernizarea drumului din incinta portuară și realizarea unei platforme betonate cu o suprafață de 13.300 mp, platformă situată în prelungirea rampei RO – RO. De asemenea, vor fi modernizate și rețelele de utilități (energie electrică, apă – canal).

Valoarea estimată a lucrărilor este de 173.818.480,23 lei (35.129.748,02 Euro), din care:

-Valoarea lucrărilor ce vor fi executate de CN APDM SA Galați este de 136.945.931,78 lei;

-Valoarea investiției ce va fi realizată de PBN Logistics este de 36.872.548,45 lei, care deține în folosință o parte din terenul afectat de construcția lucrărilor proiectate.

Finanțarea se asigură din POIM 2014 – 2020, fonduri proprii ale APDM SA Galați și surse proprii și atrase ale partenerului privat PBN Logistics SRL.

Durata de execuție a proiectului de investiții este de 12 luni.

La finalizarea obiectivului de investiții se vor opera volume sporite de mărfuri și se vor îmbunătăți legăturile comerciale de transport ale portului Galați cu statele situate în amonte pe Dunăre, dar și cu statele riverane din bazinul Mării Negre.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCrin Antonescu, despre discursul asumat al lui Eduard Hellvig: Un eveniment în sine. Relația servicii-politicieni-politică, pentru prima dată luată în discuție
Articolul următorLucian Bode, clarificări și acuzații grave în scandalul BMW-urilor pentru Poliție: Drulă a semnat caietul de sarcini. Se autodenunță?