A cerut două sticle de apă și a plecat cu 15.000 de lei. Acum este reținută pentru furt

A cerut două sticle de apă și a plecat cu 15.000 de lei. Acum este reținută pentru furt
Astăzi va ajunge în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă
Joi, 9 septembrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Galați au identificat o femeie, de 33 de ani, din municipiul Galați, banuită de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieșit că, în data de 06.09 2021, persoana în cauză, însoțită de fiul sau minor, de 9 ani, ar fi abordat un bărbat, de 84 de ani, în fața blocului în care acesta locuiește, sub pretextul că ar avea nevoie de două sticle cu apă. Victima ar fi fost indusă în eroare, astfel încât, având consimțământul său și profitând de neatenția acesteia, femeia ar fi pătruns în locuință, de unde ar fi sustras suma de 15.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei și au pus în executare un mandat de aducere, aceasta fiind condusă la sediul Poliției, pentru audieri. Odată cu depistarea sa, politistii au recuperat o parte a prejudiciului, care a fost restituită bărbatului păgubit.
Persoana în cauză a fost reținută, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 13:35 - Florin Talpan: „M-am luptat pentru Steaua, dar am fost sancționat și s-au mușamalizat lucruri”. Juristul CSA Steaua dezvăluie presiuni și amenințări din lupta de 20 de ani cu Gigi Becali - VIDEO
- 13:28 - Alertă Google Play: un virus a infectat milioane de telefoane Android
- 13:26 - Guvernul nu va adopta nici azi OUG privind al doilea pachet de măsuri de protecție în criza carburanților – SURSE
- 13:22 - Termen crucial în dosarul lui Călin Georgescu. Președintele interzis de Sistem a ajuns la Curtea de Apel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











