A ajuns la maternitate cu autospeciala poliției
5 oct. 2021, 12:43
Actualizat: 5 oct. 2021, 12:43
Articol scris de Scris de Realitatea de Galati
O gravidă a născut după ce a fost transportată de un echipaj de poliție la spital
În cursul nopții trecute, în jurul orei 03.30, un echipaj mixt din cadrul Secției 4, format din 2 polițiști si un jandarm, au observat, pe strada Henry Coandă, din municipiul Galați, un bărbat cu un rucsac în spate, care părea foarte agitat. În urma discuției cu acesta, polițiștii au aflat că era în căutarea unui taxi, întrucât soția sa, care se afla acasă, era pe punctul de a naște.
”Colegii noștri nu au stat pe gânduri și i-au urcat pe cei doi în autospeciala poliției, demarând în viteză spre spital, unde viitoarea mămică a fost preluată, în siguranță, de personalul medical.
Îi felicităm pe colegii noștri, Miruna, Alex și George pentru spiritul civic de care au dat dovadă” precizeză reprezentanții IPJ Galați.
La rândul său, și bărbatul a cărei soție urma să nască a mulțumit celor trei polițiști care au dat dovadă de spirit civic, iar soția și fetița care avea să se nască au ajuns cu bine la spital.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 16:35 - Lovitură majoră pentru Gigi Becali: CCR consolidează pierderea numelui „Steaua” și influențează procesul de 37 de milioane de euro
- 16:21 - Scene de gelozie la Mangalia: un bărbat a devastat casa rivalului după ce și-a găsit soția acolo
- 15:45 - Anca Alexandrescu, atac dur la mafia mediatică condusă de fugarul Ghiță și Coldea
- 15:38 - Euforia calificării: turcii țintesc Cupa Mondială după victorii cu România și Kosovo
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











