UPDATE/Un bărbat s-a răsturnat cu macaraua și a murit la spital
UPDATE 17,52: Deși fusese preluat în stare bună și conștient de la locul accidentului, bărbatul de 70 de ani a decedat la spital. Se pare că acesta avea și un traumatism la baza craniului, fiind internat pe secția de neurochirurgie, acolo unde a și decedat, în urma unui stop cardio-respirator. Ancheta în acest caz a fost acum preluată de ITM Galați. ”Lucrurile se schimbă în urma decesului maracagiului, în sensul că ancheta va fi efectuată acum de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Noi am anunțat reprezentanții ISCIR, fiind vorba despre un utilaj supus iscirizării, iar ei vor stabili datele tehnice”, ne-a explicat Viorel Dumitru, director interimar al ITM Galați. Și Polițiștii Secției 3 vor face cercetări în acest caz, iar la finalul anchetei dosarul va fi înaintat la parchetul de pe lângă Judecătoria Galați pentru soluția legală care se impune.
***
În această dimineață, la Uzina de Apă nr. 2 din Galați a avut loc un accident de muncă ale cărui circumstanțe sunt acum cercetate de către inspectorii de muncă gălățeni. Din primele informații, reiese că un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit mai multe leziuni după ce macaraua cu care lucra s-a răsturnat. La locul accidentului au ajuns pentru intervenție echipaje medicale și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați.
„Potrivit primelor informații, se pare că bărbatul a manevrat greșit utilajul și s-a răsturnat cu acesta într-o groapă de aproximativ patru metri adâncime. Pompierii au fost chemați de echipajul de la ambulanță pentru a-l aduce pe bărbat în siguranță pe mal”, a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.
Victima a fost evaluată la locul accidentului de cadrele medicale, care au stabilit că acesta se află în afara oricărui pericol. „Se pare că bărbatul a fost aruncat din cabină și s-a ales cu o contuzie lombară, avulsie dentară (n.a. - mai mulți dinți sparți) și o plagă contuză la nivelul buzelor. A fost transportat la spital pentru investigații”, ne-a explicat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță
Reprezentanți ai Apă Canal și inspectorii de muncă au sosit și ei la fața locului, aceștia din urmă încercând să afle ce s-a întâmplat. „Este un muncitor la firmei TransPec, firmă care desfășoară lucrări pentru un proiect de investiții apă-canal. Este vorba despre un proiect de montare instalații recirculare apă pentru reducerea consumului tehnologic la Uzina nr. 2. A fost turnată fundația unui bazin și în acea zonă se lucra în timpul accidentului. Nu a fost înregistrată nicio pagubă. Accidentul s-a produs în apropierea decantorului”, ne-a explicat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal.
Inspectorii de muncă au declanșat o anchetă în acest caz. „Am fost anunțați despre producerea unui eveniment de muncă în care a fost implicat un bărbat, salariat al unei societății, care lucra pe o macara, care s-a răsturnat în timp ce avea în cârlig fier beton. Se vor face cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul, dar în astfel de cazuri, dacă macaragiul nu respectă diagrama de sarcină, deschiderea brațelor macaralei în funcție de greutatea ridicată, se pot întâmpla astfel de evenimente. S-a declanșat o anchetă și vom stabili ce s-a întâmplat exact”, a precizat Viorel Dumitru, director interimar al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați.
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News


























