Un autoturism a ars aproape în totalitate, luni noaptea

Un autoturism a ars aproape în totalitate, luni noaptea
Cauza probabilă a fost un scurt circuit
Azi-noapte, în jurul orei 01.10, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată cu privire la faptul că, la intersecția străzilor Albatrosului și Egalității din municipiul Galați, arde un autoturism.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și pompieri, incendiul fiind lichidat.
"O autospecială de la Detașamentul de Pompieri Galați a intervenit pentru lichidarea unui incendiu de autovehicul, în municipiul Galați, pe strada Navelor. A ars un autovehicul marca Range Rover, în proporție de 90%. Cauza probabilă a fost un scurt circuit. Nu au fost afectate alte autoturisme", transmite ISU Galați.
Din primele verificări, a rezultat că nu există suspiciuni cu privire la faptul că incendiul ar fi fost provocat, cauza probabilă fiind o defecțiune tehnică.
A fost întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă.
Mașina care s-a făcut scrum ar aparține unui om de afaceri din Galați, care închiriază vehicule de mare tonaj firmelor de construcții.
sursa foto: facebook/grupul șoferilor din Galați
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:40 - JD Vance, trimis la Budapesta pentru a-l sprijini pe Viktor Orbán înainte de alegeri
- 21:14 - INTERVIU Exclusiv Realitatea Plus - Ana Maria Păcuraru cu William Donahue: „Republicanii vor avea o perioadă dificilă la urne din cauza prețului energiei”
- 20:15 - Fragmente de dronă descoperite pe litoral, la Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











