Trotinetă electrică furată din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră

Trotinetă electrică furată din Germania, descoperită de poliţiştii de frontieră
Trotineta găsită în compartimentul marfă al unui microbuz
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, pe timpul unei misiuni specifice, au descoperit o trotinetă electrică furată din Germania la sfârşitul anului 2020.
În data de 05 aprilie a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit în trafic, pentru control, în localitatea de frontieră Ijdileni, un microbuz condus de către un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Galați.
În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în compartimentul marfă al microbuzului, polițiștii de frontieră au descoperit o trotinetă electrică, care figura ca fiind furată din Germania de la sfârşitul anului 2020.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, vehiculul fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











