Trei protestatari gălățeni trimiși în judecată pentru că au blocat strada Domnească

Trei protestatari gălățeni trimiși în judecată pentru că au blocat strada Domnească
Infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice
Trei protestatari, care au participat la manifestațiile de stradă din toamna lui 2021, au fost trimiși în judecată, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, fiind acuzați că au blocat un drum public. Aceștia au blocat strada Domnească, cu mașinile personale, împiedicând circulația celorlalte autovehicule și au refuzat să elibereze strada, la solicitarea forțelor de ordine. Protestul era neautorizat.
"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută de art. 339 alin. (3) din Codul penal", transmite Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Prin rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut faptul că la data de 17 septembrie 2021, în jurul orei 14.00, în contextul organizării unui protest neautorizat pe platoul din faţa Prefecturii Judeţului Galaţi, cei trei inculpaţi au îngreunat traficul pe strada Domnească, prin aceea că şi-au parcat autoturismele în faţa Prefecturii, pe sensul de mers dinspre strada Brăilei către strada Gării, oblic faţă de axul străzii.
"Timp de aproximativ 25 de minute, traficul celorlalţi participanţi a fost deviat pe străzile învecinate, iar traficul mijloacelor de transport în comun a fost considerabil îngreunat, autobuzele şi troleibuzele fiind dirijate de către organele poliţiei rutiere să treacă pe lângă autoturismele parcate ilegal", au explicat procurorii.
Printre cei care au vorbit la protest s-a aflat şi deputatul AUR de Galaţi Sorin Titus Muncaciu.
La data de 05 ianuarie 2022, rechizitoriul şi dosarul cauzei au fost înaintate la Judecătoria Galaţi, în vederea verificării legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:40 - JD Vance, trimis la Budapesta pentru a-l sprijini pe Viktor Orbán înainte de alegeri
- 21:14 - INTERVIU Exclusiv Realitatea Plus - Ana Maria Păcuraru cu William Donahue: „Republicanii vor avea o perioadă dificilă la urne din cauza prețului energiei”
- 20:15 - Fragmente de dronă descoperite pe litoral, la Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență
- 19:41 - Avion de vânătoare american doborât deasupra Iranului. Teheranul încearcă să captureze piloții
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











