Un om al străzii este principalul suspect al crimei descoperite în urmă cu două zile în apartamentul unui bloc de pe strada Alexandru Davilla. Polițiștii au reușit să îl rețină pe suspect chiar în ziua în care medicii legiști au stabilit că victima fusese ucisă cu 30 de lovituri de cuțit. Suspectul a fost reținut și riscă până la 20 de ani de închisoare, pentru omor.
Cel mai bun prieten, pe care obișnuia să îl primească frecvent în locuință și căruia îi dăduse chiar și o cheie, este principalul suspect care i-ar fi curmat viața gălățeanului găsit fără viață în seara zilei de 7 aprilie, în propriul apartament. În urma investigațiilor, au ajuns la principalul suspect, un bărbat fără locuință, care venea frecvent pe la victimă, și pe care l-au ridicat dintr-o canalizare. Omul, susțin procurorii care l-au audiat, nici nu mai știa cu exactitate ce și când făcuse, susținând că „așa i-a venit”.
În baza probelor preliminare, anchetatorii cred că această crimă ar fi avut loc în noaptea de 4 spre 5 aprilie, când suspectul s-a dus în vizită la victimă. Împreună, cei doi ar fi consumat alcool și, așa cum făcuse nu odată, gazda l-a lăsat să doarmă la el. Peste noapte, bănuitul s-ar fi trezit și și-a atacat prietenul cu un cuțit. Nu mai puțin de 30 de lovituri i-a aplicat, ceea ce nu i-a dat nicio șansă de supraviețuire victimei în vârstă de 53 de ani. După ce l-a înjunghiat, a părăsit apartamentul, încuind ușa cu cheia pe care o avea. Două zile mai târziu, cadavrul avea să fie găsit de vecini.
Sursa: Realitatea de Galati