Vicecampioana României la futsal, United Galaţi, şi-a definitivat lotul pentru sezonul viitor
Vicecampioana României la futsal, United Galaţi, şi-a definitivat lotul pentru sezonul viitor, prin transferurile portughezului Nuno Alexandre Moreira Vieira "Côco" şi brazilianului Rafael Cristiano De Souza "Rafinha".
Experimentatul Côco, în vârstă de 36 de ani, a fost legitimat la recomandarea noului antrenor al gălăţenilor, Florin Ignat, care l-a avut în lot la Autobergamo Deva, în urmă cu două sezoane, când ardelenii au câştigat finala Ligii I, învingându-i chiar pe cei de la United. Înainte de a ajunge în România, Côco (1,66 m înălţime) a jucat în Portugalia, Rusia şi Italia.Brazilianul Rafinha are 30 de ani şi are cetăţenie italiană, după ce a evoluat în ultimii ani numai în futsalul din Peninsulă. Cei doi jucători au semnat cu United contracte pe un an şi vor ajunge la Galaţi în cel mult o săptămână, pentru a începe antrenamentele pentru noul sezon, programate să debuteze pe 25 iulie.
Obiectivul echipei gălăţene este câştigarea titlului
În urmă cu două săptămâni, la instalarea ca antrenor principal al echipei gălăţene, Florin Ignat spunea că "ne-ar mai trebui cel puţin doi jucători", după ce, în intersezon, United i-a pierdut pe Bogdan Covaci şi Guilherme Varela, ambii plecaţi la Autobergamo Deva. După ce i-a transferat pe Côco şi Rafinha, preşedintele United Galaţi, Toader Ştefu, a declarat: "Am cam definitivat lotul, sunt şanse mici să mai apară vreo noutate".Noua ediţie a Ligii I de futsal va începe pe 1 septembrie, dar United Galaţi şi Informatica Timişoara îşi vor disputa, cu o săptămână mai devreme, Supercupa României. Obiectivul echipei gălăţene pentru noul sezon este, la fel ca în ultimii ani, câştigarea titlului de campioană a României. ”Trebuie să trecem de pragul ăsta psihologic și să câștigăm campionatul, asta ne interesează", a declarat Cristi Ștefu, managerul sportiv al clubului.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














