Sergiu Stancu a renunţat la Grecia pentru a veni să antreneze la Galaţi
Antrenorul de volei Sergiu Stancu a renunţat la un contract în Grecia, pentru a veni să pregătească formaţia gălăţeană CSM Arcada.
Numirea lui Stancu la cârma grupării din Galaţi a fost vehiculată încă dinainte de Crăciun, când clubul de la malul Dunării a renunţat la antrenorul Nicuşor Harabagiu. Sergiu Stancu, câştigător al campionatului României, în sezonul trecut, cu Tricolorul Ploiesti, a condus deja primele antrenamente la Galaţi. "Am ajuns la un acord, semnarea contractului urmând să fie o formalitate. Este o înţelegere până la finalul actualului sezon, cu opţiune de prelungire", a confirmat Mirel Zaharescu, managerul clubului Arcada. În vară, după ce a câştigat titlul cu Tricolorul, iar echipa ploieşteană s-a desfiinţat, Sergiu Stancu a plecat în Grecia, unde a preluat formaţia PAOK Salonic. După ultimul meci de anul trecut al grupării elene, Stancu a acceptat oferta primită de la Arcada, PAOK anunţând despărţirea de antrenorul român pe 27 decembrie.Noul tehnician s-a declarat mulţumit de lotul Arcadei şi consideră că obiectivul clubului, câştigarea titlului naţional, este realizabil. "Am venit la Galaţi cu gândul de a câştiga atât campionatul, cât şi Cupa României. Am o echipă bună, formată din jucători cu experienţă, alături de care putem obţine rezultate frumose. Vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a ne îndeplini obiectivele", a declarat Sergiu Stancu.Noul antrenor al formaţiei gălăţene are 36 de ani şi şi-a început cariera de tehnician în urmă cu doar doi ani şi jumătate, la Tricolorul Ploieşti. Ca jucător, a fost campion al Belgiei şi al României.CSM Arcada Galaţi a început sezonul cu obiectivul de a câştiga titlul, ca de fiecare dată în ultimii ani. În prima parte a Diviziei A1, însă, parcursul echipei a fost extrem de fluctuant. Drept urmare, la finalul turului sezonului regulat, Arcada este pe locul 3, la nouă puncte de primele două clasate, VM Zalău şi SCM "U" Craiova. Campionatul se va relua pe 26 ianuarie, când CSM Arcada Galaţi va juca, în deplasare, cu CSM Câmpia Turzii.
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
- 13:56 - Mircea Lucescu ar putea fi conectat la o inimă artificială: medicii decid dacă îl OPEREAZĂ astăzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











