O nouă înfrângere, a 16-a, în contul handbalistelor din Galaţi

hand
O nouă înfrângere, a 16-a în această ediţie a Ligii Naţionale feminine, a fost consemnată, luni seară, în contul handbalistelor de la CSM Galaţi.
Meciul disputat în Sala Sporturilor "Dunărea" a fost în general echilibrat, banca "scurtă" a gazdelor dovedindu-se decisivă, în sens negativ. La finalul celor 60 de minute de joc, Măgura Cisnădie s-a impus cu scorul de 28-27 (13-15).Disputa, contând pentru etapa a 21-a a campionatului, a început bine pentru gazde, care au condus cu 3-1 şi 5-3. A urmat o perioadă de echilibru, în care Măgura a egalat şi chiar a preluat conducerea (7-8), după care gălăţencele au luat din nou iniţiativa şi au intrat la pauză cu două goluri avans. Gazdele au condus până în minutul 50, când oboseala puţinelor jucătoare avute la dispoziţie a început să se facă simtiţă. Drept urmare, oaspetele au trecut la cârma jocului şi nu au mai cedat până la final.Pentru CSM Galaţi au înscris în această partidă: Cătălina Ciorci 10, Elena Livrinikj 8, Mădălina Conache 2, Tamara Bokarici 2, Lăcrămioara Cîlici 2, Cristina Marcu 2 şi Daciana Balaban 1.În clasament, CSM Galaţi ocupă în continuare locul 13, singurul retrogradabil direct, cu numai 5 puncte. Pe parcursul acestui sezon, gălăţencele au înregistrat o singură victorie, două egaluri şi 16 înfrângeri, în cele 19 meciuri disputate.În runda viitoare, pe 13 aprilie, echipa gălăţeană va juca, în deplasare, cu CSU Cluj-Napoca, echipă aflată pe locul 12, care permite disputarea barajului de menţinere în prima ligă, cu 9 puncte. Este practic ultima şansă a echipei pregătite de Alexandrina Soare de a mai spera la o eventuală salvare de la retrogradare directă.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














