Handbalistele de la CSM Galaţi, încă o înfrângere acasă

handbal
Handbalistele de la CSM Galaţi au înregistrat, joi după-amiază, încă o înfrângere pe teren propriu în Liga I, eşalon din care vor retrograda la sfârşitul acestui sezon.
Etapa a 23-a a campionatului feminin a programat, în Sala Sporturilor "Dunărea", meciul dintre gălăţence şi CSM Slatina. Disputa a fost în general echilibrată în prima sa parte, gazdele nemaiputând pasul după pauză, aşa cum s-a întâmplat aproape în toate meciurile gălăţencelor din acest sezon. Fluierul final a consemnat astfel o victorie clară a echipei din Slatina, care s-a impus cu 25-20 (11-11).Pentru gruparea pregătită de Alexandrina Soare au punctat în meciul de joi: Cătălina Cioaric 4, Daciana Balaban 4, Elena Livrinikj 3, Cristina Marcu 3, Lăcrămioara Cîlici 3, Mădălina Conache 2 şi Cristina Clisu 1. Trebuie menţionat şi faptul că sala a fost aproape goală, spectatorii gălăţeni renunţând să mai susţină o echipă care i-a dezamăgit non-stop.În urma acestei noi înfrângeri, CSM Galaţi a rămas cu 5 puncte în clasament şi ocupă locul 13, singurul retrogradabil direct. În etapa următoare, pe 5 mai, gălăţencele vor juca, în deplasare, cu Gloria Bistriţa, echipă aflată pe locul 3 al Ligii I.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














