Fotbalistele de la Universitatea au înscris 11 goluri în deplasare

fete
Fotbalistele de la FC Universitatea Galați au înscris 11 goluri, duminică, în partida din deplasare cu formația Fair-Play București, din cadrul etapei a 17-a a Ligii I.
Gălăţencele au dominat categoric meciul din Capitală, impunându-se cu un scor care nu mai lasă loc de comentarii: 11-2 (4-2). Gazdele au ţinut pasul circa jumătate de oră, reuşind să egaleze de două ori, însă apoi au fost depăşite net. Golurile echipei oaspete au fost înscrise de: Carmen Marcu 3, Anca Nina 2, Monica Benţoiu 2, Lidia Moacă 2, Loredana Nica şi Andreea Surcică.În urma acestui succes, gălățencele antrenate de Gheorghe Cucu, Alex Caracaș și Gabi Călinescu se menţin pe locul 7 al primei divizii de fotbal feminin. Înaintea ultimei etape, Universitatea are 19 puncte şi păstrează şanse de a încheia sezonul chiar pe locul 5.În momentul de faţă, locul 5 este ocupat de Universitatea Alexandria - 21 de puncte, iar pe locul 6 se află Independenţa Baia Mare - 20 de puncte. În ultima rundă, gălăţencele vor juca acasă cu Vasas Femina Odorhei (locul 2), maramureşencele vor primi vizita campioanei Olimpia Cluj (locul 1), iar gruparea din Alexandria va întâlni pe teren propriu pe Heniu Prundu Bârgăului (locul 4).
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














