Fetele de la FC Universitatea Galaţi debutează pe teren propriu în Liga I de fotbal
Fetele de la FC Universitatea Galaţi debutează pe teren propriu în Liga I de fotbal, în compania echipei CSS Târgoviște, conform tragerii la sorţi care a avut loc miercuri, la Mogoşoaia.
Gruparea gălățeană, aflată la debutul absolut în Liga I de fotbal feminin, va juca primul meci în eșalonul de elită pe 8 septembrie. Prima deplasare a gălăţenţelor va fi în județul Timiș, la Fortuna Becicherecu Mic. În runda a treia, Universitatea Galați va întâlni, pe teren propriu, formaţia campioană, "U" Olimpia Cluj-Napoca.În continuare, adversarele gălăţencelor în turul campionatului vor fi: CFR Timișoara (acasă), Universitatea Alexandria (deplasare), Independența Baia Mare (a), Heniu Prundu Bârgăului (d), Fair Play București (a), Vasas Femina Odorheiu Secuiesc (d). Ultima etapă din tur este programată să se dispute pe 23 noiembrie.Conducerea grupării gălăţene şi-a anunţat intenţia de a lupta pentru unul din primele trei locuri, însă atingerea acestui obiectiv depinde de banii pe care municipalitatea îi va aloca echipei. Președintele clubului, Gabriel Călinescu, a declarat că bugetul necesar pentru performanţă se ridică la circa 800.000 de lei.Ediția 2018-2019 a Ligii I va avea la start zece echipe, acest sezon urmând să fie unul de tranziție, care să permită trecerea la un campionat cu 12 formaţii. Actualul campionat se va disputa în sistem play-off. După sezonul regulat, primele trei echipe clasate vor juca, fiecare cu fiecare, pentru titlul de campioană. Ultimele patru clasate, vor juca astfel: locul 7 - locul 10, locul 8 - locul 9. Învinsele din aceste dispute vor juca meciuri de baraj pentru menţinere/promovare în Liga I cu echipele clasate pe locul 2 în cele două serii ale Ligii a II-a.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














