Extrema Bianca Zegrean va juca sezonul viitor pentru CSM Galați

Extrema Bianca Zegrean va juca sezonul viitor pentru CSM Galați
Trei transferuri până acum la CSM Galați
CSM Galaţi, nou promovată în Liga Florilor la handbal feminin, a început pregătirile săptămâna aceasta. În prima parte antrenamentele se vor desfășura pe stadionul Siderurgistul.
Conducerea tehnică şi administrativă a echipei de handbal feminin de la CSM Galați lucrează la formarea lotului pentru sezonul 2022-2023, în care obiectivul este menținerea în Liga Florilor.
În cursul zilei de marţi a fost anunţat cel de-al treilea transfer realizat în această vară, după Andreea Sandu, venită de la Dunărea Brăila, și portarul Alexandra Prodan, venită de la Știința București. Bianca Adina Zegrean, 25 ani, 168 cm, va fi jucătoarea celor de la CSM Galați în campionatul viitor. Ea evoluează pe postul de extremă stânga şi a jucat în sezonul precedent la U Cluj Napoca. Bianca este o jucătoare experimentată, care a mai evoluat la Minaur Baia Mare, dar și la Gloria 2018 Bistriţa, unde a jucat timp de două sezoane: 2019-2020 şi 2020-2021, cu prezenţe în Liga Florilor şi cupele europene.
Conducerea CSM Galați se bazează în principal pe jucătoare crescute și formate la Galați. Tinerețea lotului poate fi unul dintre atuurile echipei gălățene.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
- 16:41 - Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar
- 13:56 - Mircea Lucescu ar putea fi conectat la o inimă artificială: medicii decid dacă îl OPEREAZĂ astăzi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











