Echipa feminină de handbal a Galaţiului va fi preluată de clubul Primăriei
Echipa feminină de handbal a Galaţiului va fi preluată de clubul Primăriei, CSM, deoarece asocierea dintre CSU Danubius şi CSM a primit aviz negativ din partea federaţiei.
În ultimele zile au început formalităţile pentru preluarea echipei în totalitate de către CSM Galaţi, în condiţiile în care cealaltă variantă, asocierea dintre CSU Danubius - entitatea care a funcţionat în ultimii ani - şi CSM, nu este permisă de regulamentele federaţiei.De altfel, CSU a anunţat, printr-un comunicat, că cedează locul şi dreptul de participare în prima ligă, fără pretenţii, către CSM. "CS Universitatea Galați anunță că, pentru binele tuturor celor care care s-au implicat în ultimii trei ani la echipă - jucătoare, antrenor, conducător - a cedat, fără nicio pretenție materială sau de altă natură, locul și dreptul de participare în Liga Florilor celor de la CSM".Astfel, echipa nu se va numi CSM CSU Danubius, ci doar CSM Galaţi, în cazul în care se vor finaliza procedurile de preluare.Cu doar două săptămâni înaintea începerii campionatului, situaţia echipei gălăţene din Liga Naţională este delicată din punct de vedere administrativ. Principala grijă este generată de faptul că jucătoarele nu au semnat contractele cu CSM Galaţi, în noua formulă organizatorică.Momentul decisiv pentru viitorul imediat al echipei va fi luni, când handbalistele sunt aşteptate să-şi negocieze contractele şi rămâne de văzut dacă le vor fi oferite condiţii pe care ele să le considere acceptabile. Cel puţin teoretic, există riscul ca unele fete să nu fie mulţumite şi astfel lotul să fie descompletat cu foarte puţin timp înaintea începerii campionatului.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














