Echipa de handbal feminin CSM Galaţi îşi continuă activitatea în Divizia A

handbal
Echipa de handbal feminin CSM Galaţi, retrogradată din prima ligă în sezonul trecut, îşi va continua activitatea în Divizia A (eşalonul secund).
Conform conducerii clubului municipalităţii, antrenoarea Alexandrina Soare a fost reconfirmată în funcţie şi va pregăti în continuare echipa. De asemenea, vor continua la Galaţi jucătoarele Daciana Balaban, Alla Sheiko, Tamara Bokaric, Cristina Marcu, Emilia Anghel, Cristina Andriţa, Cătălina Cioaric, Lăcrămiora Cîlici, Cristina Clisu şi Roxana Caragea. Acestea au ajuns la un acord cu reprezentanţii CSM pentru a evolua şi în sezonul următor pentru gruparea gălăţeană.Dintre componentele de bază din sezonul trecut, au părăsit echipa în intersezon Elena Livrinikj, Mădălina Conache şi Denisa Şelever. În acelaşi timp, în locul handbalistelor plecate au fost promovate junioarele Ana Maria Gogu, Ramona Tănasă, Alexia Trofin, Andreea Prescură, Mălina Bichir, Cosmina Tigira şi Alda Duda.Cu acest lot şi cu eventualele transferuri ce ar putea urma, CSM Galaţi va fi favorită certă la promovare în sezonul viitor. În campionatul încheiat în vară, gălăţencele au ocupat locul 13 (ultimul), singurul retrogradabil din Liga Naţională, cu numai 5 puncte.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














