Clubul Oţelul Galaţi s-ar putea desfiinţa din nou, din cauza datoriilor

otelul
Clubul Oţelul Galaţi s-ar putea desfiinţa din nou, din cauza datoriilor, la cinci ani după ce gruparea care a câştigat titlul naţional în 2011 a dat faliment.
Noua echipă de fotbal a Galaţiului, înfiinţată de suporteri în primăvara anului 2016, a ajuns într-o situaţie financiară extrem de dificilă. Clubul speră să-şi poată continua activitatea, dar aşteptata finanţare de 500.000 de lei din partea municipalităţii gălăţene întârzie. Mai mult, solicitarea celor de la SC Oţelul nu a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de astăzi, 26 septembrie.Amânarea sprijinului financiar al Primăriei înseamnă amplificarea riscului ca echipa să fie depunctată de către Federaţia Română de Fotbal. Mai mulţi jucători care au jucat la Oţelul în sezonul trecut, Cătălin Iorga, Călin Cristea, Cosmin Neagu, Andrei Antohi și Alexandru Vlasie, au depus memorii la federaţie pentru că nu şi-au primit salariile din retur şi au avut câştig de cauză. Astfel, clubul este foarte aproape de a fi sancţionat cu depunctări succesive, dacă nu va face plăţile restante. Datoriile totale ale SC Oţelul se cifrează în momentul de faţă la circa 200.000 de lei.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














