Cel mai înalt voleibalist din campionat va juca la Arcada Galaţi

talpa1
Cel mai înalt voleibalist din campionatul României, moldoveanul Vasile Talpă, va juca, din sezonul viitor, la CSM Arcada Galaţi.
Arcada, deţinătoarea titlului de campioană naţională, a anunţat perfectarea transferului centrului Vasile Talpă, care are o înălţime de 2,14 metri. Talpă este cel mai înalt jucător care evoluat în ediţia trecută a Diviziei A1 şi, de asemenea, cel mai înalt voleibalist al echipei naţionale a Republicii Moldova.În vârstă de 27 de ani, Vasile Talpă a început voleiul la formaţia Bostavan Chişinău, iar apoi a jucat pentru Unirea Dej, KV Peja (Kosovo) şi Ştiinţa Explorări Baia Mare. Jucătorul de 2,14 m a ajuns voleibalist abia la 23 de ani. El lucra la o firmă de amenajări interioare şi a fost trimis să monteze parchet în casa antrenorului echipei de volei a Universităţii din Chişinău, Sergiu Petică. Tehnicianul l-a chemat imediat la antrenamentele formaţiei şi, după numai două luni, Talpă a fost convocat şi în echipa naţională.Vasile Talpă este a şasea achiziţie a grupării gălăţene în această vară. Celelalte cinci sunt: olandezul Niels Klapwijk, estonianul Kristo Kollo, spaniolul Guillermo Hernan şi internaţionalii români Ciprian Matei şi Marian Bala.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














