Antrenorul de baschet Florin Nini a lăsat Galaţiul pentru Piteşti
Antrenorul de baschet Florin Nini a lăsat Galaţiul pentru Piteşti, el semnând un contract pe două sezoane cu formaţia masculină BCM "U". Nini a spus că plecarea sa la Pitești vine din dorința de a face un pas înainte în cariera de antrenor.
"Este un proiect nou, ce se întinde pe o perioadă de doi ani. Vrem o clasare în partea de sus a clasamentului. Ne propunem, pentru al doilea an, o participare în cupele europene", a declarat Florin Nini, în cadrul conferinței de prezentare de la Pitești.În urma plecării lui Florin Nini, care a antrenat echipa gălăţeană în ultimele sezoane şi este, totodată, președintele clubului Phoenix, situația grupării de pe malul Dunării este incertă. Pentru a se înscrie în campionatul viitor, echipele masculine trebuie să plătească o primă tranşă de 16.500 de euro. La Galaţi, se așteaptă semnarea unui contract de colaborare între Phoenix CSU și noul club al Primăriei, CSM, pentru a se putea achita taxa în timp util.De altfel, federația de specialitate a amânat până pe 14 august stabilirea programului ediției 2018-2019 a campionatului, programată iniţial pentru 25 iulie, ca urmare a faptului că doar cinci echipe din Liga Naţională îndeplinesc toate criteriile de participare.Formaţia gălăţeană nici nu a semnat contracte cu jucătorii pentru noul sezon, pentru că nu ştie încă pe ce bani se poate baza din partea municipalităţii. Tot din lipsa susţinerii financiare, echipa feminină a clubului Phoenix, care activa în Liga Naţională din 2013, a fost desfiinţată în toamna trecută.Florin Nini este fondatorul clubului Phoenix, iar în ultimele trei sezoane a şi condus echipa masculină a grupării. Nini a mai antrenat echipele masculine Steaua Bucureşti și Energia Târgu Jiu, dar și formaţia feminină CSM Târgoviște. Tehnicianul gălăţean a pregătit echipa națională feminină a României la Campionatul European din 2015, iar în prezent este antrenorul echipei naționale masculine sub 16 ani.
Citește și:
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










