Șapte posturi de ajutor de șef de post din sursă externă în județul Galați

Șapte posturi de ajutor de șef de post din sursă externă în județul Galați
Înscrierile se fac până pe 24 septembrie
Poliția Română scoate la concurs 412 posturi de ajutor șef de post, dintre care 7 în județul Galați, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Înscrierile se fac online, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs.
Înscrierile se fac on-line, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs, în perioada 13 – 24 septembrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.
Se poate înscrie orice persoană care a împlinit 18 ani, nu are probleme cu legea, a luat Bac-ul și deține permis de conducere. Suhurlui, Vlădești, Brăhășești, Cosmești, Ghidigeni, Poiana și Berești-Meria sunt localitățile care au nevoie de încă un polițist la posturile comunale și care sunt vizate de concursul organizat la nivel național pentru reîntregirea schemelor de personal.
Condiția de participare la concurs este să fi împlinit vârsta de 18 ani, să fi promovat cel puțin examenul de Bacalaureat, să nu fi avut probleme cu legea și nici să nu fie în curs de cercetare penală sau judecată și să dețină permis de conducere pentru categoria B. Înscrierile se fac online, la adresa de e-mail [email protected]. Lista cu actele ce vor trebui incluse în dosar, precum și regulamentul concursului pot fi consultate pe gl.politiaromana.ro, secțiunea Cariere.
În perioada 11 - 19 octombrie a.c., candidații, ale căror dosare au fost validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice. La data de 23 octombrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.
Concursul va consta în două probe prin care vor trebui să treacă candidații ale căror dosare vor fi validate, aceștia nemaifiind obligați să parcurgă probe eliminatorii. Evaluarea performanțelor fizice și testarea cunoștințelor printr-un test grilă elaborat din tematica de concurs, nota minimă obligatorie fiind 7. Sunt declarați „admiși” candidații care au obţinut nota finală cea mai mare, în ordine descrescătoare, în limita locurilor scoase la concurs. Numirea candidaţilor declaraţi „admis” se va realiza în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:08 - Prognoza meteo pentru următoarea săptămână: vara începe cu ploi torențiale și vijelii în aproape toată țara
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News













