NON – VIOLENȚA ÎN ȘCOLI, PRIORITATEA POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL BIROULUI SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ

NON – VIOLENȚA ÎN ȘCOLI, PRIORITATEA POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL BIROULUI SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ
Vor fi organizate și desfășurate activități sub forma unor proiecte pentru reducerea violenței fizice și psihologice
Inspectoratul General al Poliției Române, implementează la nivel național, în perioada ianuarie – iunie 2022, Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar. Proiectul se adresează elevilor din învățământul gimnazial, dar și cadrelor didactice formate pe problematica violenței și a bullyingului, profesorilor diriginți și părinților.
Proiectul derulat la nivel național își propune crearea unui mediu sigur și pozitiv, prin implicarea factorilor cheie în asigurarea unui climat educațional de calitate – elevi, părinți, consilieri școlari, directori ai unităților de învățământ, profesori diriginți, personal cu atribuții de pază a unităților șecolare, pe de o parte, iar pe de altă parte, polițiști, specialiști din domenii care interacționează cu copilul și reprezentanți ai autorității publice locale.
În acest scop, în perioada ianuarie – iunie 2022, polițiștii de siguranță școlară, împreună cu reprezentanții inspectoratelor școlare și directorii unităților de învățământ vor lansa o provocare claselor de elevi, respectiv aceea de a-și însuși modele colective de comportare pozitivă, iar la finalul anului școlar, să expună în lucrări – afișe, spoturi, colaje, machete, cunoștințele însușite în echipă. Concursul lucrărilor va fi jurizat atât la nivelul fiecărui județ, dar va avea și o etapă națională, cu prilejul Zilei Poliției Române.
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, prin Biroul Siguranța Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, vor fi organizate și desfășurate activități sub forma unor proiecte pentru reducerea violenței fizice și psihologice, încheiate cu patru unități de învățământ, care vor beneficia de sprijinul și îndrumarea echipelor de specialiști.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:00 - Noaptea Muzeelor 2026 - ce muzee poți vizita gratuit în București și în țară
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














