TRUMP SPUNE CĂ VOR EXISTA TARIFE PENTRU SEMICONDUCTORI ÎN CURÂND ȘI CĂ LE VA ANUNȚA SĂPTĂMÂNA ACEASTA

TRUMP SPUNE CĂ VOR EXISTA TARIFE PENTRU SEMICONDUCTORI ÎN CURÂND ȘI CĂ LE VA ANUNȚA SĂPTĂMÂNA ACEASTA
Donald Trump a spus că SUA vor să își producă propriile cipuri și semiconductori
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că tarifele pentru semiconductori vor fi aplicate 'în viitorul apropiat' și că le va anunța săptămâna aceasta, informează luni EFE.
'Tarifele vor intra în vigoare în viitorul apropiat. Pentru că, după cum știți, la fel cum am făcut cu oțelul, automobilele și aluminiul, care sunt deja în vigoare, vom face același lucru cu semiconductorii, cipurile și multe alte produse', a declarat Trump la bordul avionului prezidențial Air Force One, în timp ce revenea în Washington din Florida, unde și-a petrecut weekendul.
Donald Trump a spus că SUA vor să își producă propriile cipuri și semiconductori, precum și alte bunuri importante, cum ar fi produsele farmaceutice, pe care a spus, de asemenea, că le va impozita.
'Vrem să ne producem medicamentele în această țară și, prin impunerea de tarife companiilor care nu sunt în această țară, vom produce medicamentele noastre în Statele Unite, astfel încât, în caz de război sau orice altceva, să nu fim dependenți de China sau de alte țări', a adăugat președintele american.
Când a fost întrebat ce taxă specifică va aplica guvernul său importurilor de semiconductori, Trump a răspuns doar că o va anunța 'săptămâna care vine'.
În același timp, el a mai spus că guvernul său va discuta cu companii americane, cum ar fi Apple, despre aplicarea tarifelor pentru telefoanele, tabletele sau computerele lor. 'Trebuie să arăți o anumită flexibilitate', a adăugat el în acest sens.
Războiul comercial declanșat de președintele Donald Trump s-a intensificat pe 2 aprilie odată cu anunțarea unor 'tarife reciproce' pentru restul lumii, măsură pe care a rectificat-o apoi, o săptămână mai târziu, în fața scăderii pieței și a creșterii costului finanțării datoriei SUA.
În timp ce și-a atenuat ofensiva față de majoritatea țărilor prin aplicarea unui tarif generalizat de 10%, în cazul Chinei, Trump a decis să crească taxele deoarece Beijingul a răspuns cu represalii. Astfel, Washingtonul a impus în total tarife de 145% importurilor chinezești, în timp ce Beijingul și-a majorat tarifele pentru produsele americane la 125%.
AGERPRES
Citește și:
- 14:56 - Donald Trump, declarație șocantă! De ce susține că a fost nevoit să lovească primul Iran: „Ei m-au vrut mort, eu i-am eliminat!”
- 13:55 - Instalația nucleară de la Natanz, lovită în atacurile SUA-Israel asupra Iranului
- 13:51 - Două avioane cu români din Israel vor ajunge luni seară la București
- 13:10 - Atac asupra biroului lui Netanyahu și a unei baze a Forțelor Aeriene Israeliene. Iranul revendică o lovitură „surpriză”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










