Șofer rănit după ce un alt autoturism a intrat în el când a schimbat direcția de deplasare către stânga fără să se asigure

Șofer rănit după ce un alt autoturism a intrat în el când a schimbat direcția de deplasare către stânga fără să se asigure
Polițiștii gălățeni au întocmit dosar penal
La data de 09 iunie 2023, în jurul orei 16:40, pe strada Prelungirea Brăilei, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 53 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungirea Brăilei, dinspre strada Oltului către Drumul de Centură, pe banda 1, în zona intersecției cu strada Barboși, ar fi schimbat direcția de deplasare către stânga, moment în care a intrat în impact lateral cu un alt autoturism, care era condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea șoferului de 33 de ani, care a fost preluat și transportat la spital de un echipaj de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii gălățeni au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














