PAPA FRANCISC: BISERICA CATOLICĂ ESTE GATA SĂ ACCEPTE O DATĂ UNICĂ A PAŞTELUI

PAPA FRANCISC: BISERICA CATOLICĂ ESTE GATA SĂ ACCEPTE O DATĂ UNICĂ A PAŞTELUI
„Biserica Catolică este dispusă să accepte data dorită de toţi, o dată a unităţii"
Papa Francisc a spus, sâmbătă, 25 ianuarie, că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru sărbătorirea Paștelui, astfel încât aceasta să nu mai fie calculată diferit în funcție de calendarul iulian sau gregorian.
„Biserica Catolică este dispusă să accepte data dorită de toţi, o dată a unităţii. Într-o manieră providenţială, Paştele va fi celebrat în acest an în aceeaşi zi în calendarele gregorian şi iulian, tocmai în cursul acestei aniversări ecumenice”, a spus Papa Francisc referindu-se la Conciliul de la Niceea, ce a avut loc în urmă cu 1700 de ani şi care este considerat primul conciliu ce a avut ca scop rezolvarea problemelor dintre diferitele biserici.
„Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidenţă să servească drept aducere aminte tuturor creştinilor să facă un pas decisiv spre unitate şi asta în jurul unei date comune pentru Paşte”, a mai spus Suveranul Pontif, potrivit Agerpres.
Ziua în care se sărbătoreşte Paştele este calculată în general, în funcţie de biserică, după calendarul iulian sau gregorian, ducând uneori la diferenţe de câteva săptămâni.
Când cade Paștele
Anul acesta, Paștele ortodox și cel catolic se vor sărbători la aceeași dată - 20 aprilie. Următorul an în care se vor sărbători în aceeași zi va fi 2028, pe 16 aprilie.
În lipsa consensului la care a făcut apel Papa Francisc, Paștele ortodox va fi sărbătorit în următorii ani astfel: pe 12 aprilie, în 2026; pe 2 mai, în 2027; pe 16 aprilie, în 2028; pe 8 aprilie, în 2029; pe 28 aprilie, în 2030.
Paștele Catolic va fi sărbătorit în următoarele zile: 5 aprilie, în 2026; 28 martie, în 2027; 16 aprilie, în 2028; 1 aprilie, în 2029; respectiv 21 aprilie, în 2030.
Citește și:
- 21:40 - România intră în coaliția pentru Strâmtoarea Ormuz. Nicușor Dan: „Vom contribui la menținerea libertății de navigație”
- 20:49 - Decizie majoră la Londra: Marea Britanie dă undă verde SUA să folosească baze militare pentru operațiuni în Strâmtoarea Ormuz
- 19:48 - „Moartea nu a venit după Chuck Norris, el a venit după moarte”. Hollywood și lumea artelor marțiale reacționează la dispariția lui Chuck Norris
- 18:34 - Trump Organization vizează un proiect imobiliar lângă Pata Rât, la Cluj-Napoca
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News










