Mama uneia dintre fetele agresoare în scandalul de la Tecuci a fost reținută pentru 24 de ore

Mama uneia dintre fetele agresoare în scandalul de la Tecuci a fost reținută pentru 24 de ore
Femeia a vrut să-și facă dreptate singură
Update: ”După activitățile desfășurate, la acest moment, în cursul anchetei penale, procurorul de caz a dispus, față de toate cele patru persoane, luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a anunțat ag. șef. principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
În urma activităților investigative și de cercetare, în urma bătăii care a avut loc săptămâna trecută între trei fete, una de la Școala Gimnazială ”Elena Doamna” și două de la Colegiul ”Calistrat Hogaș”, care s-au întâlnit în pauză, pe stradă, și s-au luat la bătaie cu pumnii și picioarele din cauza unui băiat, s-a dispus extinderea urmăririi penale și pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În cursul zilei de astăzi, 15 mai 2023, după administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a femeii cu vârsta de 38 de ani, mama unei eleve de 15 ani de la Colegiul ”Calistrat Hogaș” din Tecuci, care a bătut-o la rândul ei pe o elevă care tocmai îi agresase fiica. Mama a sosit la locul unde se încăieraseră fetele și, drept corecție pentru adolrscenta de 14 ani care reușise să-i dizloce doi dinți fiicei sale, a tras-o de păr și i-a dat mai multe palme peste față, după care ar fi ținut-o în mașină până la sosirea echipajului de poliție.
Marți, 16.05.2023, persoana în cauză va fi prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











