Mâine, o nouă ecologizare a malului tulcean al Dunării. Acțiunea este organizată de un club nautic gălățean.
Mâine, 4 mai, are loc o nouă acțiune de ecologizare pe malul tulcean al Dunării. Evenimentul este organizat de Clubul Nautic Monaco din Galați. Doritorii să participe ca voluntari sunt așteptați, în jurul orei 10,00, la pontonul clubului, situat în fața locului de joacă pentru copii de pe Faleza Inferioară, din dreptul hotelului Vega.
Trecerea Dunării se va face cu bărcile proprii, anunță organizatorii, veste primită cu bucurie mai ales de copii. Un prilej minunat pentru cei care doresc să își implice copiii într-o activitate, cu dublu impact asupra lor, educativ, dar și distractiv. Cei mici vor învăța care sunt beneficiile reducerii cantităților de deșeuri și cât de important este să ocrotim mediul înconjurător.
Peturile adunate vor fi preluate de un centru de reciclare.