Coliziune frontală în urma unei depășiri fără să se asigure

Coliziune frontală în urma unei depășiri fără să se asigure
Trei persoane rănite în accidentul de la Matca
Duminică, 28 mai 2023, în jurul orei 21:30, pe DJ 251C, în interiorului comunei Matca, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia trei persoane au fost rănite.
Din verificările preliminare, precum și după efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au stabilit că un tânăr, cu vârsta de 23 de ani, din comuna Matca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251C, în interiorul localității de domiciliu, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la efectuarea manevrei de depășire a unui autovehicul aflat pe sensul său de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în impact cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat cu vârsta de 32 de ani, domiciliat tot în comuna Matca.
În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui alt tânăr de 23 de ani, pasager în primul autoturism. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.
Chiar dacă la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, la spital, celor doi conducători auto, le-au fost recoltate și mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Galati
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

