CHINA ANUNȚĂ CREȘTEREA TARIFELOR PENTRU SUA LA 125%

CHINA ANUNȚĂ CREȘTEREA TARIFELOR PENTRU SUA LA 125%
Măsura urmează să intre în vigoare pe 12 aprilie
China a decis să crească tarifele aplicate mărfurilor din SUA de la 84% la 125%, au anunțat autoritățile de la Beijing vineri, în contextul în care războiul comercial declanșat de președintele SUA Donald Trump continuă să escaladeze, relatează dpa, Reuters și AFP.
Măsura urmează să intre în vigoare pe 12 aprilie, a precizat Comisia pentru tarife vamale a Consiliului de stat chinez într-un comunicat.
'Impunerea de către SUA de tarife anormal de mari asupra Chinei încalcă grav regulile economice și comerciale internaționale, legile economice fundamentale și bunul simț', se arată în comunicat, care adaugă că Washington folosește tactici de 'bullying'.
Anunțul vine după ce Washingtonul a explicat joi că rata tarifară pentru China va fi de fapt de 145% la toate exporturile către Statele Unite ale Americii, nu 125%, așa cum se spusese mai devreme.
Creșterile de tarife ale lui Trump au declanșat perturbări pe piață și temeri privind o încetinire economică globală. Deși ulterior Trump a suspendat aplicarea unora din taxele anunțate, inclusiv cele pentru UE, cele privind importurile din China au crescut, amintește dpa. AGERPRES
Citește și:
- 16:12 - Avertisment MAE: „Români blocați în străinătate din cauza conflictului cu Iran. Apelați urgent la consulate”
- 15:47 - ISRAEL: Cel puţin 15 răniţi, într-un atac cu rachetă la Beer Sheva
- 15:44 - Ministrul de Externe anunță că 14.000 de cetăţeni români se află în Emiratele Arabe Unite
- 15:29 - Avertisment dur din partea Israelului: Ron Prosor spune că Iran vrea să implice Europa într-un nou război
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News











