A chemat poliţia să-l ajute să intre în casa unde nu avea dreptul să vină
A chemat poliţia să-l ajute să intre în casa unde nu avea dreptul să vină. Astfel, gălăţeanul s-a ales cu dosar penal, în loc de sprijinul dorit.
Un gălăţean de 32 de ani a sunat la 112, cerând ajutorul poliţiei pentru a intra în propria locuinţă. Ajunşi la locul unde fuseseră chemaţi, uşa unui bloc de pe strada Brăilei, poliţiştii l-au găsit în stare de ebrietate. Problema a fost că tânărul nu avea de fapt voie să intre în locuinţă, un ordin de protecţie interzicându-i acest lucru."Polițiștii au mers la adresa indicată și, în fața blocului respectiv, l-au identificat pe apelant, în persoana unui bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galați, aflat sub influența alcoolului. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că împotriva bărbatului Judecătoria Galați a emis, în luna iulie 2019, un ordin de protecție, prin care i se interzicea ca, pe o perioadă de trei luni, să se apropie, la o distanță mai mica de o sută de metri, față de un membru al familiei și față de domiciliul acestuia, aflat la adresa unde fusese găsit", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecţie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News














